UDMR și partidul lui Tokes au făcut pace pentru o zi ca să protesteze, la Sfântu Gheorghe, față de decizia instanței în „dosarul Miko”

Publicat: 01/09/2012, 22:56
Actualizat: 30/09/2018, 03:18

„Peste 25.000 de oameni”, după estimarea președintelui UDMR Kelemen Hunor, „între 20.000 și 25.000″, conform primarului Antal Arpad, și „8.000-8.500 maximum, în momentul de vârf”, potrivit comunicatului dat de prefectul Codrin Munteanu, au participat sâmbătă la amiază la mitingul de la Sfântu Gheorghe organizat de UDMR și PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes), împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal.

Botezată „Ziua Dreptății”, acțiunea – la care participanții au fost aduși din întreaga țară, ba chiar câteva zeci și din Ungaria – s-a vrut „un protest viguros” împotriva unei sentințe penale a Judecătoriei Buzău referitoare la retrocedarea către Eparhia Reformată din Ardeal a clădirii Liceului „Szekely Miko” din Sf. Gheorghe. Sentință prin care doi dintre autorii retrocedării, fostul subsecretar de stat udemerist Marko Attila și fostul consilier juridic al aparhiei reformate din Ardeal, Marosan Tamas, au fost condamnați la trei ani de închisoare cu executare, iar al treilea, ex-consilierul juridic din Ministerul Justiției, Clim Silviu, la trei ani cu suspendare.

În apropierea de locul mitingului – intersecția din fața liceului, unde fusese instalată o scenă flancată de două pancarte cu sloganul „ITT AZ IDO!” (Acum e timpul!) – fiecare participant era abordat de un tânăr sau o tânără cu tricou inscripționat „organizator”, care îl poftea să iscălească pe un tabel, după care îl „dota” rapid cu un steag sau steguleț secuiesc, la alegere, plus un ecuson și un pliant „Az igaszag napja” (Ziua Dreptății). Pliantul cuprindea textul petiției intitulate „Manifest”, ce va fi înaintată Comisiei Europene și altor foruri internaționale, precum și tuturor autorităților române, inclusiv Curții de Apel Ploiești, unde luna viitoare se va judeca recursul în acest proces, după cum a precizat Kelemen Hunor.

Cu o jumătate de oră înaintea începerii adunării, organele de ordine au înregistrat și singura „problemă” a zilei: șase tineri care ascunseseră lanțuri și bare metalice în cozile din plastic găurit ale drapelelor secuiești pe care le fluturau au fost reținuți de polițiști și duși la sediul IPJ Covasna, unde au fost legitimați și amendați contravențional, fiindu-le confiscat și întreg „arsenalul”. „A fost singurul incident cu care ne-am confruntat, in rest totul s-a desfășurat fără nici un fel de alte probleme, din fericire”, a declarat pentru gândul purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Iulia Grigoraș. Deși organizatorii – în frunte cu liderii UDMR – negaseră categoric orice intenție de „cuplare” la scopul mitingului a temei autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, cu un sfert de oră înaintea începerii cuvântărilor – la care au avut dreptul, alături de episcopii bisericilor maghiare, doar edilul Antal Arpad, șeful PPMT, Laszlo Tokes, și liderul UDMR Kelemen Hunor – în fața scenei s-a înălțat o pancartă imensă cu „Autonomie teritorială pentru Ținutul Secuiesc”, flancată de puzderie de steaguri secuiești și drapele roșu-alb-verde cu sau fără stema Ungariei pe ele, plus câteva steaguri în dungi alb-roșii ale organizației fasciste Garda Maghiară, interzisă în Ungaria. Când europarlamentarul Laszlo Tokes și-a pornit obișnuitul tir de acuze la adresa autorităților române și a judecătorilor din Buzău, mulțimea a început imediat să scandeze și ea „Autonomie!”, „Ungaria!” și „Să piară Trianon!”, scandări repetate apoi și la finalul mitingului, după citirea petiției adresate forurilor internaționale și autorităților de la București. N-a fost singura „abatere neprevăzută”, după câteva minute au fost scoase la vedere, la câțiva pași distanță, și două pancarte cu sloganuri referitoare la Universitate de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș.

Început în sunetele clopotelor bisericilor maghiare din oraș, mitingul s-a încheiat, după două ore, cu o lungă rugăciune – inclusiv „pentru presă, ca să spună adevărul” – urmată, ca de fiecare dată la asemenea ocazii, de intonarea imnului secuiesc și a celui al Ungariei, după care participanții s-au risipit grăbiți care încotro, nu însă înainte de a preda organizatorilor pancartele și steagurile secuiești primite la venire.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O turistă dispărută de vineri în Grecia a trimis un mesaj de urgență hotelului unde...
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la...
Plătită să nu facă nimic timp de 20 ani, o femeie a dat în judecată...
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
Soția lui Mihai Petre, diagnostic-ȘOC de la medici: tumoră pe coloană! Declarațiile terifiante ale Elwirei
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de...
"Au murit într-o secundă!" Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere cu accidentul în...
„Sunt cel mai fericit tată din lume”. Interviul oferit de Irinel Columbeanu și fiica sa...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cum schimbi CORECT treptele la o manuală pe benzină?
Premierul Marcel Ciolacu a fost primit de prim-ministrul Statului Liber Bavaria
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
Rusia a luat o decizie istorică. Anunțul venit acum de la Moscova
Tzancă Uraganu, tarife exorbitante. Cât încasează manelistul la o cântare
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
„Înfricoșător!” Descoperire sinistră făcută de o femeie în imaginile din vacanță, chiar din hotel! A...
Teoria Ștefaniei cu privire la descalificarea iubitului ei din Casa Iubirii. “Este cineva.”
Vichi Raileanu a devenit mamă pentru a doua oară: "Suntem cei mai fericiți din lume”
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
O structură circulară misterioasă din Grecia i-a uimit pe arheologi
×